Înființare Firmă
- Consultanță specializată 1 la 1
- 100% online în toate județele
- Fără drumuri la notar sau instituții
- Noi redactăm documentele
Înființarea unei firme este un proces simplu atunci când sunt respectați câțiva pași esențiali pe care ți-i vom prezenta în cele ce urmează.
Rezervarea denumirii
Primul pas în înființarea firmei constă în formularea unei cereri pentru a obține rezervarea denumirii dorite.
ACT CONSTITUTIV
Actul constitutiv este fundația juridică a unei companii. În acesta sunt prevăzute informații precum datele de identificare ale asociatului/asociaților și administratorului/administratorilor, adresa sediului social, obiectul de activitate, capitalul social sau împărțirea părților sociale între asociați.
DOVADA SEDIULUI SOCIAL
Această dovadă poata consta într-un contract de închiriere, într-un contract de comodat încheiat între proprietarul unui imobil și noua companie sau într-un contract de asistență juridică pentru găzduirea sediului social.
DECLARAȚII
Dosarul de înmatriculare a societății include o declarație pe proprie răspundere dată de asociat sau administrator cu privire la îndeplinirea condițiilor de desfășurare a activității, precum și o declarație privind beneficiarul ori beneficiarii reali ai societății.
CERERE DE ÎNREGISTRARE FISCALĂ
Prin această cerere se optează pentru regimul de impozitare aplicabil companiei, precum și pentru regimul de plată a taxei pe valoarea adăugată (TVA), respectiv companie neplătitoare sau plătitoare de TVA.
DOVADĂ DE PLATĂ A TARIFULUI LEGAL
Înființarea firmei va fi publicată în Monitorul Oficial, pentru aceasta percepându-se o taxă de 128 lei ce se achită la Registrul Comerțului.