Asistență juridică

În viața unei firme active pot apărea numeroase situații cu implicații juridice - de la negocierea unor contracte importante și până la necesitatea de a concedia în mod legal angajați nepotriviți ori de a analiza oportunitatea unei investiții din perspectivă juridică.

RAPOARTE DE DILIGENȚĂ (DUE DILIGENCE)

Înainte de luarea unei decizii de afaceri importante, este necesar să ai toate informațiile cu privire la eventualele riscuri și soluții rezultând din analiza documentației suport și a legislației.

NEGOCIERE CONTRACTE

Clauzele contractelor pe care le vei încheia trebuie în primul rând înțelese foarte bine și în al doilea rând negociate cu cealaltă parte astfel încât să îți protejeze interesele și să te pună la adăpost de riscurile specifice tipurilor de contracte încheiate.

PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL (GDPR)

În cazul majorității firmelor, protecția datelor cu caracter personal se traduce cel puțin prin implementarea procedurilor specifice la nivelul website-ului, contractelor și formularelor încheiate în desfășurarea activității.

MONITORIZARE LEGISLATIVĂ

Una dintre principalele provocări ale firmelor românești o reprezintă frecventele modificări și noutăți legislative. Unele dintre ele aduc obligații noi a căror nerespectare poate atrage sancțiuni, însă altele aduc drepturi care, pentru  a fi exercitate, trebuie mai întâi cunoscute.